Salut. Salut mie, dar cam atât. Aș dori să spun de la început că nu dau doi bani dacă voi fi singurul cititor al acestui blog. Un blog născut din dorința de... exprimare, cât și despre cunoaștere și aventură. „Cum adică, despre cunoaștere?”, s-ar putea să vă întrebați unii dintre voi.
Mă simt pierdut. Si asta nu de-o oră sau de ieri. Mă simt pierdut de când mă știu. Mă simt un nimeni. Am șaisprezece ani, dar parcă sunt bătrân de-o viață. Printre altele, sper ca acest blog să mă ajute să mă regăsesc. Să evoluez, să mă cunosc mai bine. Cine sunt acum? Probabil un nimeni. Nu contez, nu sunt important. Probabil din această cauză nici mie nu îmi pasă prea mult de lume. La vârsta asta, majoritatea știu ce-și doresc de la viață. Eu? Nimic, sincer. Eu doresc să mor. Consider moartea un dar, o eliberare de la viața asta, de la societatea asta plină de falsitate. Dar nu scriu acest blog ca să ma plâng, sau ca să caut ajutor. Vreau doar să îmi exprim ideile cât mai clar, în speranța că exista mai există cineva în lumea asta care să fie de acord cu mine.
Am avut un profesor în școala generală (mai mulți, chiar), care era puțin (sau mai mult) dus cu pluta. Avea ideile lui, fixurile lui, era un om unic, în toate sensurile cuvântului. Avea o vorbă, de care obișnuiam să râd. Numea viața asta o „junglă de betoane”. Desigur că pe atunci râdeam la auzul acestui termen, acestui sinonim (atât de adevărat, totuși) pentru viață. „Fast-forward” în liceu, găsesc această comparație un adevăr mare. Deși am doar (după cum am mai spus) șaisprezece ani, nu-mi plac party-urile, și „viața de noapte”. Prefer liniștea, departe de clădiri, de oraș, de sunetul mașinilor dimineața care-ți bubuie-n urechi. Am ajuns să trăiesc o viață anostă, singuratică. Am ajuns să detest tot ce mă înconjoară in fiecare clipă. Am ajuns un zombie. Trăiesc, exist, dar doar atât. Nu mai am suflet, inocență, sentimente. Toate mi-au fost răpite, dar nici nu știu când! Nu mai țin minte ultima dată când m-am bucurat văzând o floare, un copac înmugurit. Să fi uitat, sau poate niciodată n-am trăit aceste experiențe? Sunt un orb, de atât îmi dau seama.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu